…În zece minute, poarta s-a deschis din nou. De data asta nu mai era muzică și râsete, ci pași grei și voci străine. Sergiu a intrat primul, urmat de doi agenți de pază.

— Bună seara. Cine este proprietarul locuinței? — a întrebat calm.

Tamara Andreevna s-a înroșit la față.

— Ce proprietar? Suntem acasă la fiul meu! — a izbucnit ea. — Ce-i circul ăsta?!

Inna a scos din geantă dosarul subțire pe care îl purta mereu cu actele.

— Casa este pe numele meu. Contract de proprietate, extras cadastral. Soțul meu este plecat din țară. Nimeni nu are dreptul să fie aici fără acordul meu.

Victoria a lăsat paharul jos, brusc mai puțin sigură pe ea.

— Mamă… poate ar trebui să… — a început ea.

— Taci! — a șuierat Tamara Andreevna.

Sergiu a răsfoit documentele, apoi a dat din cap.

— Doamnă, aveți cincisprezece minute să părăsiți locuința. Altfel chemăm poliția.

— Asta e o trădare! — a strigat soacra. — Alexei o să afle!

Inna a zâmbit amar.

— Alexei știe de mult ce faceți. Doar că a ales să tacă.

Adevărul era că, în urmă cu o lună, Inna găsise mesajele. Promisiuni, glume, planuri. „Mama se ocupă, tu stai liniștit.” Atunci hotărâse că nu mai tace.

Oaspeții au început să se îmbrace în grabă, murmurând jenat. Cineva și-a cerut scuze, altcineva a evitat privirea Innei. Victoria a trecut pe lângă ea și a șoptit:

— Nu trebuia să ajungem aici…

— Ba da, — a răspuns Inna. — De mult trebuia.

Tamara Andreevna a ieșit ultima. S-a oprit în prag și a spus printre dinți:

— O să regreți.

— Nu, — a răspuns Inna calm. — De azi încep să respir.

După ce poarta s-a închis, liniștea a părut aproape ireală. Inna i-a chemat pe copii în casă. Mașa a alergat direct în sufragerie.

— Mamă, de ce au mutat lucrurile?

— Pentru că unii oameni uită că nu tot ce vezi îți aparține, — a spus Inna și a îmbrățișat-o.

Kirill s-a urcat în brațele ei.

— Bunica nu mai vine?

Inna a ezitat o clipă.

— Bunica o să vină doar când o să învețe să fie bună.

În seara aceea n-au avut masă festivă. Au mâncat sandvișuri și au băut ceai pe covor. Dar pentru prima dată după mult timp, Inna s-a simțit acasă cu adevărat. Afară pocneau artificii, iar ea și-a pus o dorință simplă: să nu mai lase pe nimeni să-i alunge din propria viață.